Ioana

O priveam pe Ioana si nu ma mai saturam de gingasia ei, de frumusetea ei… ”Daca ar fi sa am o fetita asa as vrea sa fie, exact ca ea!” Asa ma gandema in timp ce o priveam pe vecina mea, cea mica Ioana. Mainile ei micute impleteau cu dibacie o bratara… ochii ei vioi ma priveau din cand in cand intrebatori pentru o confirmare ca ceea ce face este corect… cantecelul ce-l canta, unul pentru copii, parca era cel mai simpatic auzit vreodata.

Erau zile in care ma astepta in fata blocului. Invatase programul meu de la facultate, stia cand ajung mai repede, iar daca se intampla sa intarzii devenea nelinistita. Mama ei o calma spunandu-i ca poate mai am si alte ore sau poate am plecat cu colegele in oras…Mare dezamagire!

Timpul petrecut cu ea trecea pe nesimtite. Ma facea sa vad lumea prin ochii ei de copil! O lume mult mai frumoasa decat o vedeam eu de ceva timp…

Deodata se opreste din impletit si imi spune:

-Ieri l-am vazut pe tata!

-Pai nu-l vezi in fiecare zi?

-Nu! L-am vazut pe tata meu bun…

Am privit-o nedumerita. Am ridicat ochii spre geamul unde stiam ca statea mama ei si ne urmarea mereu joaca. I-am vazut doar umbra. Mi-am dat seama ca nu voia sa stiu ca ne asculta. Pentru ca nu am spus nimic, Ioana a continuat:

-Este vorba de tatal meu bun, nu de tata Mihai!

-Cum adica…tata si… tata Mihai?

-Stiu ca esti prietena mea de atata timp, dar nu am putut sa iti spun pana acum…. Eu… de fapt sunt data in plasament…

Am ramas din nou fara cuvinte. La cei zece ani ai ei, Ioana stia destul de multe lucruri, era foarte isteata. Niciodata nu as fi banuit ca nu este fata lui Mihai si a Cristinei. Dragostea cu care era inconjurata si iubirea cu care ea raspundea parintilor nu mi-ar fi dat de banuit ceea ce tocmai aflasem.

-Tu inventezi! i-am spus cu dojana in glas.

-Nu! Nu inventez nimic! Nu am vrut sa iti spun ca sa nu iti faci o parere gresita despre mine, asa cum fac alti copii. Mama Cristina mi-a spus ca esti o fata desteapta, premianta si iti alegi prietenii cu grija. Nu voiam sa nu mai fii prietena mea!

Nu am putut suporta ochisorii plini de lacrimi si nu voiam nici sa-i vada ea pe ai mei…Am strans-o in brate si i-am spus:

-Mereu voi fi prietena ta. Chiar si cand voi avea copiii mei. Prima fata va primi numele Ioana…

-Si daca va fi baiat? O sa-i spui Ion? Bleah nu prea imi place…

Aici cam avea dreptate! Nici mie nu prea imi placea…

-Bine, ii voi spune John!

Am izbucnit amandoua in ras. Ea a devenit serioasa si a spus:

-Stii ce ma framanta pe mine acu?

-Ce?

-De ce cei doi frati mai mari ai mei poarta ochelari? Anul trecut cand i-am vazut nu purtau…

-Pai… tu i-ai vazut si anul trecut si nu mi-ai spus?

-Iarta-ma! Data viitoare o sa ii cunosti, iti promit!

-Si ce e asa de rau in faptul ca poarta ochelari? am intebat eu.

-Nu vreau sa port si eu… Dar… altceva ma doare si mai tare…

-…?

-Fratele mai mic, Andrei, a plans cand l-am luat in brate… Nu m-a recunoscut! a adaugat cu tristete in glas.

-Dar cati ani are?

-Trei ani…

Am prins-o de dupa umeri si i-am spus:

-El e prea mic…nu avea cum sa te mai recunoasca. Daca va vedeti asa rar, e normal sa nu te recunoasca!…Dar, stii ce? Timpul o sa treaca si o sa vezi ca dupa ce mai creste un pic va incepe sa-i fie dor de tine, mai ales ca te va cunoaste din ce in ce mai bine.

-Da…asa o fi!

Deodata fata i s-a luminat si a spus:

-Stii ce am scris in scrisoarea de Craciun? Dar in cea de Paste?… Am scris ca vreau sa stau cu familia mea adevarata!

-Chiar asta vrei? Nu iti place aici cu Cristina si Mihai?

-Ba da! Ei sunt foarte buni cu mine, dar nu-i pot tine si pe fratii mei…

-Dar ei stau cu parintii tai?

-A, nu! Ei stau la casa de copii…Tata in fiecare an face in asa fel incat sa ne intalnim. Nu prea are bani sa vina mai des la oras. Stii? Banii nu se fac cu ciocanul, asa spune el. Ieri a avut bani de drum, azi nu mai are… Maine nu stiu daca poate merge la munca pentru ca astazi sta la pat…il doare coloana…Mi-a promis ca anul viitor ma va lua acasa, de tot…

Am vrut sa adaug ceva, dar n-am mai apucat pentru ca Ioana a fost chemata in casa.

Se pare ca dorinta Ioanei s-a implinit mult mai devreme…

Trecusera doua zile de cand nu o mai vazusem pe Ioana. Ma gandeam sa sun la usa sotilor Padure, dar intamplarea facu s-o intalnesc pe dna Cristina la alimentara…

Ioana plecase impreuna cu tatal ei acasa…fericita. Si fratii ei fusesera luati acasa…Nu se stiecum, dar parintii  reusisera sa-i convinga pe cei de la asistenta sociala ca pot avea grija de ei.

Parintii aveau nevoie de alocatia copiilor…

Mult timp am cautat ochii Ioanei la alti copii…

Dupa multi ani am aflat ca sfarsise pe strazi… luase o supradoza…

Reclame

4 gânduri despre “Ioana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s